CERC PASTORAL MISIONAR LA PAROHIA VÂNĂTORI

Viața parohiei Iunie 20, 2013

Hristos S - a Înălțat!

Cu frățească dragoste vrem să vă comunicăm și pe această cale că în ziua de 26 iunie ( prima si din postul Sf. Apostoli Petru și Pavel) la parohia noastră se vor întruni preoții slujitori care fac parte din Cercul Misionar Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla. Se va oficia Sfințirea Mică a apei și Taina Sf. Maslu începând cu ora 18.00. Unul dintre colegi, așa cum prevede desfășurarea Cercului Misionar va ține o prelegere cu tema Vindecarea de patimi prin pocăință în opera Părintelui Dumitru Stăniloaie. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze strădania noastră ca să începem postul cu o frumoasă și de folos seară duhovnicească. Vă așteptăm cu drag.                          Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

             Preot Paroh Ștefan Diacu