Sfințirea cea mare a apei (Aghiazma Mare)

Viața parohiei Ianuarie 6, 2013

Cu mare bucurie duhovnicească prăznuim astăzi Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în apa Iordanului. Cel ce s-a învrednicit a ”se atinge de creștetul Stăpânului” și a-L boteza este Sfântul Ioan Botezătorul și Înainte Mergătorul Domnului. Această sărbătoare se mai numește și Epifania, adică arătare.  Aceasta datorită faptului că abia acum , la apa Iordanului Mântuitorul se arată și se descoperă lumii ca fiind Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii. După rânduiala bisericii noastre strămoșești, ieri, în ajunul praznicului și astăzi, în zi de praznic se săvârșește Sfințirea cea mare a apei sau Aghiazma Mare. Astăzi, la momentul potrivit, după rugăciunea amvonului, am ieși cu toții în fața sfintei biserici, neavând posibilitatea să mergem la un râu și am săvârșit această rugăciune. La sfârșit credincioșii au fost îndemnați să ia cu credință apa sfințită, să o ducă la casele lor și să o pastreze cu sfințenie într-un loc curat. Aghiazma Mare se poate lua după Bobotează, timp de 8 zile înainte de a lua anafură, dimineața pe nemâncate. În restul anului se poate lua dar numai cu binecuvântarea duhovnicului. 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Preot paroh Ștefan Diacu