SCOATEREA SFÂNTULUI EPITAF

Viața parohiei Mai 3, 2013

După rânduiala sfântă a bisericii noastre ortodoxe strămoșești, în fiecare biserică s-a săvârșit astăzi vecernia din Vinerea Patimilor. Această vecernie are o particularitate aparte și anume că la un moment dat, atunci când la strană se cântă Slavă... Și acum....de la Stihoavnă se scoate în sfânta biserică, spre închinare, Sf. Epitaf, numit și Sfântul Aer.  Acesta este de fapt o pânză pe care este pictată sau brodată punerea în mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos. Este așezat pe o masă în mijlocul bisericii, pe el se mai află Sf. Evanghelie și Sf. Cruce. După ce se închină și le sărută, credincioșii trec pe sub Sf. Epitaf astfel așezat. Seara. la denia Prohodului Domnului, mai precis spre finalul acestei slujbe, se ocolește biserica cu Sf. Epitaf purtat de slujitorii Sfintelor Altare, închipuind ducerea la mormânt a domnului Hristos, după ca mai înainte s-a cântat prohodul.